A.O.Perspectiva împreună cu un grup de tineri activi și sârguincioși a desfășurat pe data de 3 aprilie, două atelire de informare, interactive și practice din domeniul Dialog Intercultural. Temele celor două ateliere au fost:
Atelier 1. Identitatea și cultură.
Atelier 2. Stereotipuri și prejudecăți.
Proiectul „Dialog intercultural în Moldova” este implementat de către Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM) și susținut de Fundaţia Elveţiană pentru Copii „Pestalozzi” (PCF). Proiectul „Dialog intercultural în Moldova” se desfășoară în perioada Aprilie 2010 – Decembrie 2019.
Scopul proiectului este de a spori nivelul de toleranță al tinerilor și copiilor din Moldova cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani, prin dezvoltarea competențelor interculturale ale acestora, dar și ale profesorilor, părinților, specialiștilor de tineret etc.
În urma realizării acestor ateliere tinerii au acumulat experiențe noi de promovare și ridicare a nivelului de toleranță în localitățile din care vin. Astfel ei vor realiza în decursul acestei săptămâni activități de follow-up în localitățile: Giurgiulești, Văleni, Cahul, Tătărăști.