Proiectul “ Reamenajarea şi înfrumuseţarea parcului Colegiului Industrial Pedagogic ” la final !

Proiectul a fost implementat de către membrii grupului de iniţiativă în colaborare cu O.N.G „Perspectiva” şi administraţia colegiului. Responsabilităţile au fost împărţite egal între membrii grupului de iniţiativă, fiecare din noi îndeplinindu-şi cu responsabilitate obiectivele şi activităţile preconizate. A.O „Perspectiva” ne-a susţinut în alegerea materialelor necesare pentru implementarea proiectului, precum şi in  rezolvarea problemelor apărute. Administraţia colegiului a asigurat serviciul tehnic de instalare a scîndurilor şi a urnelor.

Reamenajarea parcului a însemnat un mare plus pentru toţi vizitatorii, în special al tinerilor care învaţă aici. Deoarece fiecare din ei acum, au posibilitatea de a se recrea după o zi grea de muncă sau in pauza dintre ore, acumulîndu-şi un surplus de energie pozitivă. La realizarea proiectului, la etapa de colectare de fonduri pentru cofinanţare, au fost implicati şi elevii colegiului care au contribuit cu donaţii.

Prin implimentarea acestui proiect s-a creat un nou aspect al parcului Colegiului Industrial Pedagogic din or. Cahul eficientizând astfel procesul de relaxare în pauza dintre ore pentru un rezultat maximal in cadrul orelor.

Proiectul a fost finanţat în cadrul programului Fondul pentru Tineri implementat de Fundaţia Comunitară Cahul.

Material realizat de

Panainte Eugenia, Porumb Mihaela, Dobrea Iana

 

 

Un gând despre “Proiectul “ Reamenajarea şi înfrumuseţarea parcului Colegiului Industrial Pedagogic ” la final !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s