Gala iniţiativelor de Tineret organizată de Fondul pentru Tineri Cahul

12011324_751359731676799_8879128194712928689_n

La data de 12 septembrie, A.O. „Perspectiva” a organizat Gala iniţiarivelor de Tineret, parte a programului Fondul pentru Tineri Cahul.

Evenimentul a avut drept scop prezentarea rezultatelor proiectelor implementate de grupurile de inițiativă din raionul Cahul în cadrul programului de Granturi Mici, lansat în luna martie a.c.

Prin intermediul Programului de Granturi Mici 13 grupuri de iniţiativă formate din tineri din r. Cahul, au realizat proiecte menite să acopere necesităţile tinerilor şi plus le-au dezvoltate abilităţi personale de management financiar, liderism şi comunicare.

În total, s-au oferit ca granturi suma de 60148 lei, din sursele oferite de Fundaţia Est Europeană şi banii colectaţi de echipa Fondul pentru Tineri Cahul.

În cadrul evenimentului, care a întrunit peste 50 de participanţi, au fost prezentate rezultatele proiectelor locale şi apreciaţi cu diplome de recunoştinţă membrii şi partenerii Fondului pentru Tineri Cahul, care s-au implicat activ timp de un an.

Acest proiect este realizat de A.O. „Perspectiva” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

11215116_751357255010380_4933768874508290745_n 11988347_751356948343744_5487045155585638013_n

12003997_751356168343822_1749971899180896338_n 11998946_751356608343778_7574476700290488410_n

11990533_751355678343871_1201553431380111427_n 12011117_751358821676890_4896892830074619921_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s